O dieta mediteraneana este nu numai sanatoasa pentru tine, dar imbunatateste si fertilitatea.
Cu accent pe fructe, legume si leguminoase, dieta mediteraneana a fost mult timp aplaudata pentru multiplele sale beneficii pentru sanatate. Acum, noi cercetari arata ca aceasta te poate ajuta, de asemenea, sa-ti imbunatatesti fertilitatea. Devine astfel o strategie non-intruziva si la preturi accesibile pentru cuplurile care incearca sa conceapa.
Studiul asupra beneficiilor dietei mediteraneene a fost realizat de Universitatea Monash, Universitatea din Sunshine Coast si Universitatea din Australia de Sud, iar revizuirea a constatat ca dieta mediteraneana poate imbunatati fertilitatea, succesul tehnologiei de reproducere asistata si calitatea spermei la barbati.
Mai exact, cercetatorii au identificat ca proprietatile antiinflamatorii ale unei diete mediteraneene pot imbunatati sansele de conceptie ale cuplurilor.
Infertilitatea este o preocupare de sanatate la nivel mondial si afecteaza 48 de milioane de cupluri si 186 de milioane de persoane din intreaga lume.
Cercetatoarea Dr. Evangeline Mantzioris, spune ca modificarea nutritiei in perioada de preconceptie este un mijloc non-invaziv si potential eficient pentru imbunatatirea rezultatelor conceptiei.
"Decizia de a avea un copil este una dintre cele mai mari decizii ale vietii, dar daca lucrurile nu merg conform planului, poate situatia poate deveni foarte stresanta pentru ambii parteneri", spune dr. Mantzioris.
"Cercetarile arata ca inflamatia poate influenta in mod negativ fertilitatea atat pentru barbati, cat si pentru femei, afectand calitatea spermei, ciclurile menstruale si implantarea. Deci, in acest studiu am vrut sa vedem cum o dieta care reduce inflamatia -- cum ar fi dieta mediteraneana -- ar putea imbunatati rezultatele conceptiei.”
"Din fericire am gasit dovezi consistente ca, aderand la o dieta antiinflamatoare -- una care include o multime de grasimi polinesaturate sau "sanatoase", flavonoide (cum ar fi legumele cu frunze verzi) si o cantitate limitata de carne rosie si procesata -- putem imbunatati fertilitatea."
Dieta mediteraneana este in primul rand una bazata pe consumul plantelor, dar include si cereale integrale, ulei de masline extra virgin, fructe, legume, fasole si leguminoase, nuci, ierburi si condimente. Iaurtul, branza si ale surse de proteine slabe, cum ar fi pestele, puiul sau ouale; carnea rosie si cea procesata sunt consumate dar in cantitati mici.
Dieta mediteraneana este diferita de cea occidentala care cuprinde grasimi saturate excesive, carbohidrati rafinati si proteine animale, ceea ce o face densa din punct de vedere energetic si lipsita de fibre alimentare, vitamine si minerale. De obicei, o dieta occidentala este asociata cu niveluri mai ridicate de inflamatie.
Cercetatorul de la Universitatea Monash, Simon Alesi, spune ca intelegerea asocierii dintre dietele antiinflamatorii, cum ar fi dieta mediteraneana, si fertilitate, ar putea fi un castig pentru cuplurile care spera sa-si intemeieze o familie.
"Dieta mediteraneana este in mod constant clasata printre cele mai sanatoase diete din lume. Dar sa stii ca iti poate creste si sansele de a concepe si de a avea un copil este extrem de promitator", spune Simon Alesi.
"Modificarea dietei este o strategie non-intruziva si accesibila, care ar putea imbunatati fertilitatea.
"Desigur, mai multe de cercetari trebuie sa fie facute, dar cel putin, trecerea la o dieta mediteraneana nu va imbunatati numai starea generala de sanatate, dar, de asemenea, sansele de a concepe."
Cateva intrebari si raspunsuri cu privire la dieta mediteraneana
Ce alimente consumi intr-o dieta mediteraneana?
Dieta mediteraneana se bazeaza pe bucatariile traditionale din Grecia, Italia si alte tari care se invecineaza cu Marea Mediterana. Alimentele pe baza de plante, cum ar fi cerealele integrale, legumele, leguminoasele, fructele, nucile, semintele, ierburile si condimentele stau la baza dietei.
Ce nu este permis in dieta mediteraneana?
Dintre alimentele nepermise fac parte carnea rosie procesata, alimentele puternic procesate, cerealele rafinate, alcoolul, untul si uleiurile rafinate/procesate/hidrogenate.
8 Alimente de consumat in dieta mediteraneana
- Fructe de padure. Datorita continutului ridicat de fibre si antioxidanti, fructele de padure sunt unul dintre cele mai bune fructe de consumat pe o dieta mediteraneana.
- Iaurt grecesc.
- Ulei de masline extra virgin.
- Nuci.
- Cereale integrale ca quinoa.
- Verdeata cu frunze.
- Fasole si naut.
- Vanata.
Se poate consuma orice fruct in dieta mediteraneana?
Cele mai colorate dintre grupele alimentare mediteraneene, fructele proaspete adauga o varietate de arome si texturi dietei. Poti alege sa adaugi fructe traditionale mediteraneene cum ar fi curmale, smochine, caise, struguri, si rodii, sau puteti alege fructe de la tropice cum ar fi, banane, mango, si papayas.
Cafeaua este permisa in dieta mediteraneana?
Cafeaua si ceaiul sunt, de asemenea, alegeri sanatoase pentru bauturi in dieta mediteraneana. Evita insa sa adaugi lapte, zahar sau frisca in cafea. Limiteaza consumul bauturilor indulcite cu zahar, cum ar fi sucurile carbogazoase sau ceaiul dulce.
Cat timp ar trebui urmata dieta mediteraneana?
Ani de cercetari au aratat ca dieta mediteraneana este una dintre cele mai sanatoase din lume. Pentru efecte vizibile asupra fertilitatii ar trebui urmata intre 6 si 12 luni, iar pentru longevitate si sanatatea inimii de preferinta pentru totdeauna.