Infertilitatea secundara (atunci cand un cuplu fara antecedente de infertilitate care a conceput cu succes o data, nu poate concepe al doilea copil in decurs de sase luni pana la un an) afecteaza foarte multe cupluri.
Varsta
Cuplurile tind sa fie mai in varsta atunci cand incearca sa aiba al doilea copil. Pe masura ce femeile imbatranesc, este normal ca fertilitatea sa scada odata cu diminuarea rezervei ovariene. Dupa varsta de 30 de ani, capacitatea de a concepe incepe deja sa scada. Această scadere se accelereaza dupa varsta de 35 de ani. Ca urmare a modificarilor normale legate de fertilitatea ta, s-ar putea sa iti fie mai dificil sa concepi al doilea copil în mod natural.
Stilul de viata nesanatos
Cand suntem tineri si fara copii, este mult mai usor sa mancam sanatos si sa ramanem activi. Primul copil insa schimba totul. A tine pasul cu un copil flamand si nervos inseamna uneori sa alegi alimente semiprocesate sau fast-food, care pot fi preparate rapid, in locul optiunilor mai sanatoase si mai proaspete. De asemenea, inseamna mai putin timp pentru somn si exercitii fizice. Un stil de viata nesanatos poate face mai dificila obtinerea celei de-a doua sarcini.
Dezechilibrul hormonal
Hormonii femeilor se pot schimba rapid dupa nastere. Modificarile hormonului tiroidian pot cauza hipotiroidism postpartum, care poate interfera cu ovulatia normala. Prea mult cortizol poate duce, de asemenea, la ovulatie intarziata sau ratata. Excesul de cortizol, cunoscut sub numele de hormonul stresului, poate fi eliberat in corpul unei proaspete mame din cauza stresului de a avea un nou-nascut sau din cauza pierderii somnului care insoteste ingrijirea unui copil.
Infectii dupa nastere
Unele femei dezvolta infectii ale uterului dupa nastere. Acest lucru este mai probabil daca travaliul a fost prelungit sau daca a avut loc o operatie cezariana. Simptomele unei infectii uterine includ dureri abdominale, febra si secretii vaginale urat mirositoare. Aceste infectii pot fi tratate cu antibiotice prescrise de medic. Fara tratament pot duce la complicatii, precum sepsis postpartum si infertilitate.
Calitatea si cantitatea spermei
Multe probleme de fertilitate isi pot avea originea si la tata, iar diagnosticul este unul de infertilitate masculina. O cauza comuna a infertilitatii masculine este numarul mic sau calitatea slaba a spermei. Numarul si calitatea spermatozoizilor scad pe masura ce barbatul imbatraneste, facand mai dificila fertilizarea atunci cand incercati sa aveti o a doua sarcina.
Calitatea sau cantitatea slaba a spermei poate fi cauzata si de factori ai stilului de viata, cum ar fi dieta, lipsa exercitiilor fizice sau stres. Cu ajutorul unei analize simple, numita spermograma viitorul tatic afla relativ repede daca el este cauza pentru care sarcina intarzie sa apara.
Lucruri de luat in considerare atunci cand incerci sa ai un al doilea copil
In cele din urma, decizia de a avea un al doilea copil este una extrem de personala, care ar trebui luata in cuplu si cu ajutorul medicului.
Iata cateva lucruri de care sa tii cont si pe care sa le discutati:
- Este corpul tau complet recuperat dupa prima sarcina?
- Cat de apropiati iti doresti sa fie copiii tai ca varsta?
- Vrei sa ai grija de doi copii mici in acelasi timp? Esti gata sa ai grija din nou de un nou nascut?
- Varsta ta sau a partenerului tau va afecta fertilitatea cuplului?
- Ai avut complicatii cu sarcina anterioara?
- Iti poti permite sa mai faci un copil?